It's the perfect denial

Rezumarea primului mesaj :

¤Duminică seara, ora 21.00, septembrie, afară plouă¤

Stăteam
în camera mea, în pat, turceşte. Privirea îmi era furată de picăturile
de ploaie ce mi se loveau de fereastra camerei. Afară ploua de trei ore,
aşa că nu puteam ieşi. Oftez lung, duminică seară, singura seară în
care Dylan nu mă punea să muncesc şi eu eram blocat în casă. Aş fi putut
ieşi dacă vroiam, dar preferam să stau uscat în seara asta si oricum...
singur în ploaie? Ar fi mai naşpa decât singur în cameră.

Gafaiam si aveam ochii dilatati, din cauza actului.

Respiram foarte greu. Nu mai fusesesi atat de satisfacut de multa vreme.

Trageam cu lacomie aer in piept, fiindca gafaiam foarte rau.

NU-mi mai puteam reveni la fel de usor ca intotdeauna. Tipul asta chiar era ceva, sa ma faca pe mine sa gafai atata.

- Ai... ceva... antrenament, spun eu printre gafaituri.

-Ceva... mai mult. ii spun respirand greu. Si tu... la fel.

- O putem... lua si asa, spun eu, revenindu-m icat de cat.

Am inceput sa privesc tavanul, sperand sa-mi revin cat mai repede

M-am intorsc spre el si am inceput sa ma joc cu cateva suvite din parul sau.

Intr-un final imi revin.Ma intorc cu fata la baiat.
-De mult n-am mai obosit asa de tare intr-o partida. chicotesc.